X, si gata

Rămăsese o vreme în genunchi şi după căderea cortinei, cu o expresie de beatitudine pe faţă. Ceialalţi îl lăsară şi plecară să sărbătorească - ,,lasă-l, a rămas să facă pe nebunul, vine el.”
Era fericit, fără să ştie bine de ce. Imaginile chipurilor luminoase îi umpluseră sufletul. Nu îşi mai dorea nimic, doar că, la un moment dat începu să simtă că îl dor genunchii. Se ridică şi se îndreptă zâmbind spre culise.
Dădu la o parte perdeaua roşie şi clipi de câteva ori, orbit de lumină. Lumina flăcărilor, care făcea măştile să strălucească. Ajunsese în atelier...
,,Ei, ai găsit frumuseţea?”
,,Cred că da... de fapt, mai bine zis, m-a găsit ea pe mine.”
,,Eşti pregătit să o păstrezi, să priveşti astfel de acum înainte?”
,,Şi ce câştig dacă o fac?”
,,Ce mi-ai cerut?”
,,Dragoste... şi cum...”
Un val de lumină îl orbi pentru o clipă. Iar lumina întoarse toate măştile pe dos. Strălucirea lor avea aceeaşi intensitate cu a flăcării, dar mai blândă şi mai suportabilă.
Lumina se transformă în căldură care îl învălui treptat. La început pe suprafaţa pielii, apoi pe sub piele, în carne, în sânge şi undeva, mult mai adânc.
,,Asta e dragostea?”
,,Asta.”
Dar asta e deja altă poveste.